Pagini

Monday, 11 March 2013

Epistola ploii

        Afara incepu sa ploua, au trecut mai bine de 3 luni de cand s-au vazut ultima oara. Ploaia era singura care ii vizitia in permanenta atat pe el cat si pe ea. Din cand in cand tinea loc de  mesager si  ascundea in cate o picatura cate un sarut sau o vorba buna. Azi ploaia insa nu i-a adus nimic Mariei asa ca s-a hotarat pentru prima data in cele 3 luni sa ii scrie o scrisoare, asa cum nu a mai scris niciodata. Se aseza la birou, lua penita si sticluta cu cerneala amaruie si privi putin nedumerita coala alba de hartie, apoi incepu sa scrie:


"Dragul meu,
Iubitul meu,
Lumina ochilor mei,

Nu stiu sincer cum anume sa incep, este prima oara cand scriu si penita asta noua va lasa cu siguranta urme de emotii  pe aceasta coala care momentan este alba. 
Nu ti-am scris pana acum pentru ca nu am avut curajul sa cred in primul rand ca tu nu esti langa mine, m-am amagit si mi-am imaginat ca nu esti atat de departe si am tot asteptat pana astazi sa apari in pragul usii si sa ma imbratisezi. Azi insa am realizat ca trebuie sa imi infrunt temerile si sa accept faptul ca vor mai trece cel putin inca 3 luni pana cand ne vom revedea si ma voi putea lasa pierduta in bratele tale.
Azi am regasit poza cu noi doi facuta pe acoperisul blocului unde ne-am sarutat prima data, m-a cuprins o fericire imensa, mi-am readus aminte de ce m-am indragostit de tine prima data si am retrait fiecare clipa pe care am petrecut-o cu tine realizand inca o data cat de mult pot sa te iubesc si ca intradevar insemni totul pentru mine.
Vroiam sa iti mai multumesc o data pentru trandafirul pe care mi l-ai lasat pe pragul usii alaturi de biletul care ma invita sa urc pe acoperis, l-am pastrat si poarta un loc de cinste langa cutia mea cu amintiri, alaturi de poza cu noi doi, nu credeam ca de la un trandafir viata poate lua o asemenea intorsatura, dar tu ai reusit sa imi arati ca orice este posibil atunci cand iubesti din inima si pui multa pasiune in ceea ce faci.
Visez in fiecare seara ca te imbratisez si ca ne plimbam desculti si indragostiti pe malul marii. M-am intrebat de multe ori daca ceea ce simt este iubire sau altceva, insa nici un alt sentiment nu se aeamana cu ceea ce simt pentru tine, asa ca il voi numi iubire, poate asa a fost si inventat cuvantul, tot de un indragostit care nu isi gasea cuvintele.
Imi doresc sa ajung mai repede la tine, si sa stiu ca nu vei mai pleca nicaieri, dar pana atunci mai este mult, chiar daca, cand voi ajunge acolo nici nu voi realiza cum au trecut clipele pe langa mine. Visez la prima noapte de dragoste impreuna, sunt sigura ca va urma un razboi, inima mea va incerca sa imi convinga luciditatea ca totul este un vis si ca este mult prea perfect ca sa fie real. Nu vreau insa sa cred asta si lucrez cu mine si incerc sa ma conving zilnic ca ceea ce simt nu este nicidecum o fantasma ci este ceva real, ceva ce poate fi simtit. Uneori doare, si doare enorm sa stiu ca nu esti langa mine...de exemplu in aceasta seara imi doream nespus sa fi langa mine si sa ascultam ploaia impreuna, atat , sa ne tinem imbratisati si sa ascultam cum cad picuri grei de ploaie pe acoperis...Ma resemnez cu gandul ca mai am putin de asteptat, si ca in curand vom fi impreuna.
Nu vreau sa te intristez cu aceasta scrisoare, dupa cum te cunosc in secunda doi ai face orice sa vi aici dupa ce ai citi-o, insa vreau sa iti pastrezi energia pentru noptile albe pe care le vom petrece acolo, pe tarmul marii, departe de lumea asta nebuna si de zgomotul infernal din ea.
Raman fara cuvinte in fata ta, insa sufletul meu ar mai avea atatea sa iti spuna, nu ma astept sa raspunzi la aceasta scrisoare, vreau insa ca ceea ce ti-am destainuit aici sa te faca a intelegi ca in acest moment tu insemni totul pentru mine, esti jumatatea aceea din universul meu care a fost pustiita si trista pana acum.
Multumesc ca existi.

                                                                                                                A ta,
                                                                                                                          Maria"

Foia velina care acum era imbibata de cerneala amaruie aluneca intr-un plic frumos colorat, cateva picaturi de ceara cazura pe spatele acestuia si forma un sigiliu primitiv. Maria lua plicul de pe birou si il ascunse intre cateva carti prafuite din biblioteca, nu avea nevoie de cuvinte sa ii spuna ce simte pentru el, ploaia o facea mult mai bine decat ea in fiecare zi.




Postarea numarul 4 din Competitia anuala de Blogging
Picture credit goes to: thesweetimpossible

No comments:

Post a comment