Pagini

Friday 20 November 2009

oare....

E iar liniste!Prea multa liniste. Ma tem probabil ca imi voi auzi gandurile si ma voi intrista... Da sunt trista, poate toamna e singura care stie motivul adevarat, nici macar eu nu pot sa imi gasesc un motiv... Veioza din camera arunca cu sageti de lumina peste un teanc de hartii ingalbenite si roase de timp, praful de pe ele straluceste misterios si melancolic... Fumul din tigara se plimba plictisit de colo-colo aruncand cate o privire catre mine... Eu pe sofa ca de obicei cu o carte in mana citesc si imi beau ceaiul din frunze de tei... Ma gandesc la El si gandul acesta ma inspaimanta ma face sa vreau sa fug, dar nu stiu de cine si in ce directie...
Poate asta e motivul pentru care continui sa stau pe sofa si sa sorb cu sete din ceai,poate ca de fapt inca il astept si nu am realizat...Ma ridic de pe sofa...daca il astept trebuie sa fie totul perfect, ma uit in jurul meu: pe pat o esarfa violet, langa ea un jurnal infasurat intr-o coperta fumurie, destul de gros cu cateva pagini parca alunecand din el, pe birou multe foi aruncate aiurea, creioane colorate si doua pachete de tigari, in colt chitara si ea prafuita parca plangand si un pic adormita de mirosul betisoarelor parfumate, eu in pantaloni scurti si un tricou ce-l aveam inca din copilarie, pictat in culori vesele...m-am asezat la loc pe sofa, am luat ceasca de ceai in mana si mi-am aruncat privirea catre geam...Eram deja pregatita sa il astept sa vina...dar oare el chiar avea de gand sa apara?!,,,
Am inceput apoi sa ma gandesc inspaimantata,oare isi va aminti de mine,ma va recunoaste...dar eu,oare il voi recunoaste?! oare o sa ne imbratisam ca in trecut sau o sa zambim formal si ne vom aseza la masa... Oare vom sorbi impreuna dintr-o ceasca de cafea, sau vom da pe gat un vin rosu demisec...ma gandesc poate imi va cere o tigara, oare fumul sau va semana cu cel din tigara mea?! Incep deja sa imi pun prea multe intrebari, si mai mult ca sigur EL nu se intreaba nimic...va veni catre mine cu acelasi aer de om indragostit si ma va saruta pe frunte..si totusi...eu il astept, dar oare va veni...?!

Monday 16 November 2009

Pustiu si totusi aglomerat


"te-ai simtit vreodata incoltit de propriile ganduri? Sa vrei ,sa iti doresti ceva nespus de mult,si totusi sa nu poti obtine, pentru ca in acelasi timp nu iti doresti destul de mult..."
Ca de obicei, Maria se opri din scris si fugi afara... "Cu toate ca ploua foarte tare si nu era o ploaie obisnuita de vara ci una rece si insensibila de toamna,care arunca asupra ta cu reprosuri care mai de care... Parcul era pustiu, insa plin de frunze de spirite de ganduri uitate de mult de oameni, de vise pictate de un copil cu creta pe asfalt, de scartait de leagan, de muzica unor trubaduri, de mine si totusi de nimeni... M-am plimbat asa ore intregi, pana nu am mai simtit nici ploaie nici vant, am simtit doar spiritul toamnei luandu-ma de brat si spunandu-mi catrene compuse de frunze uscate cazute de curand pe alei... M-am sprijinit de un zid, mirosul proaspat de muschi uscat mi-a intrat pana in vene, si aproape ca m-a facut sa tusesc... Am privit apoi banca goala din fata mea,apoi copacul uscat si frunzele ce ii acopereau radacinile scorburoase, apoi miile de culori ce se vedeau pe deal in zare... M-am simtit prea singura, poate chiar mai singura decat oricand...iar el nu a aparut sa ma imbratiseze cum o facea de obicei... m-am intors cu buzunarul plin de castante uscate acasa si mi-am facut un ceai de scortisoara... iar el tot n-a aparut..."

Sunday 15 November 2009

Inapoi in frunze...


Am revenit...dupa mult timp ce-i drept dar am revenit..o data cu mine a ajuns si toamna in oras...azi ploua..iar,si ma simt ca un "erou" de poezie bacoviana,simt ca ma topesc sub picaturile grele de ploaie...Frunzele uscate din parc mi-au soptit un secret,pe care o sa il tin pentru mine, voi daca vreti sa il aflati trebuie sa mergeti in parc sa le vorbiti si daca sunteti cuminti poate va vor spune si voua...
M-am plimbat de nebuna pe strazi prin frunze uscate cu castile in urechi,m-am simtit atat de fericita,lumea se uita iar ciudat la mine, insa noroc cu batranul si batrana in verde, ei mi-au zambit atat de bland incat m-au facut sa cred ca mai exista speranta pentru lumea asta...
In barul plin de oameni si de fum amestecate cu acorduri de chitara si lovituri puternice de tobe am cunoscut un om, un om care m-a facut si el sa zambesc...incep sa cred ca toama este anotimpul in care zambesc cel mai des, si ma intreb de multe ori de ce lumea spune ca este anotimpul depresiilor..eu toamna stau cel mai des de vorba cu mine si ma bucur cel mai tare de natura care ma inconjoara si ma fascineaza pe zi ce trece mai mult...
Imi doresc sa fiu un copacel batut de vant,cu frunze rebele, care se stramba la cei ce stau langa trunchiul lui, dar care totusi ii imbratiseaza cu multa iubire...
Fumul de tigara iar imi inunda camera, noroc cu aburul ceaului de scortisoara care ma invaluie calduros...am obosit, as vrea sa fug in lume, dar de data asta sa ma intorc, nu pot sta prea mult departe de oameni, dar as vrea sa petrec mai mult timp cu mine...ma duc sa fum..o sa revin...

A voastra , Maria...