A venit toamna

A venit toamna... ce sentiment ciudat, parca ieri muream de cald in bratele lui si o luam la fuga unul dupa celalalt, iar azi stau culcusita in bratele lui asemeni unei pisicute... A venit toamna si odata cu ea un vant rece si taios care se ia la cearta in fiecare zi cu razele soarelui care vor sa ne mai aduca un pic aminte de nisipul fierbinte al verii... Maria sta pe terasa si priveste in departare cum varful Pietrei Craiului este acoperit de o ceata groasa, asa pare a fi si sufletul ei, imbracat intr-o mantie cenusie si densa, care nu o lasa sa se bucure de aroma visinie a toamnei...
El o incalzeste de cate ori are ocazia, insa ca de obicei toamna o face pe Maria sa viseze sa fie mereu cu capul in alta parte, sa priveasca ore intregi cum din copacii odata tineri frunzele copii lor isi iau la revedere si se lasa purtati de vant catre alte meleaguri... Unele frunze ruginii raspund insa chemarii induiosatoare a pamantului si se arunca la picioarele arborelui din care au prins viata cu dorinta nebuna de a incalzi pamantul care incet incet incepe sa inghete... Asa si Maria simte nevoia de a se arunca in bratele Lui si de a-l strange strans in brate pentru a-l incalzi cu toata dragostea ei...
A venit toamna, ce trist pentru mine, ce bucurie pentru Maria, caci ea iubeste acest anotimp mai mult decat mine, deja o vad cum isi arunca pe ea paltonul kaki, isi pune la gat esarfa cu aroma de levantica si iese afara alergand avand in minte acordurile fine ale unui pian prafuit... Pe cand eu as vrea sa fug sa imi pun in cap palaria de soare si sa ajung la mare pe nisipul inca fierbinte sa stau cu picioarele in apa marii albastre, sa simt in aer dulcea aroma a sarii,iar algele sa mi se agate de picioare parca vrand sa ma acopere...si totusi... A venit toamna...