Raspunsuri fara intrebari

  A venit iar toamna,aceeasi toamna insa cu totul alta.ciudat..oamenii au inceput sa se imbrace in timp ce natura se dezgoleste in fata noastra…iar o adiere rece de vant mi-a atins fata,imi ridic ochii din jurnalul in care scriam si vad in fata mea pe o banca pe aceiasi femeie pe care o vad de cativa ani buni plimbandu-se solitara seara prin parc si dimineata,savurand mirosul umed de roua…este mereu aceiasi femeie in varsta cu parul lung cu un palton chic si cu cordon bleu…priveste ingandurata spre munti…eu m-am schimbat,aspectul bancii pe care sta mereu,s-a schimbat insa ea imi pare a fi mereu aceiasi…o adiere mai rautacioasa de vant o face sa tresara si isi strange cu grija cordonul in jurul taliei…cateva frunze au inceput sa cada pe banca pe care era asezata…a zambit..s-a ridicat usor si a plecat sa se plimbe prin parc…am inchis jurnalul si am inceput sa o urmaresc..mergea incet si fara graba insa lasa impresia ca trebuie sa ajunga intr-un anume loc,m-am gandit ca ma va observa probabil dar felul in care era atenta l drumul pe care il urma si natura din jur mi-au dat curaj ajungand parca sa merg in paralel cu ea…esarfa bleu,in ton cu cordonul paltonului,de la gatul ei imi trimitea adormita cu fiecare suflare de vant un miros dulce de levantica…as fi vrut s ii vorbesc dar nu vroiam sa par o pustoaica ciudata care se baga aiurea in discutie…frunzele castanilor au inceput s cada in numar din ce in ce mai mare si in parc s-a lasat usor intunericul.
                   Pierdusem notiunea timpului,iubitul ma astepta undvea infrigurat intrebandu-se de ce nu mai apar iar eu hipnoitzata imi continuam urmarirea…la un moment dat ea se aseza pe o banca…am vrut sa ma indrep catre o alee din apropriere dar am auzit-o spunand:"De ce sa ne indepartam asa mult si sa ocupam doua banci cand putem sta foarte comod amandoua pe banca aceasta".Am ramas blocata,m-am oprit si m-am asezat langa ea fara sa zic nimic,lucru care nu imi sta in fire…in mintea mea incepusem s imi formulez tot felul de propozitii cu ajutorul carora as fi putut intra in vorba cu aceasta doamna…priveam extrem d atenta veverita de pe aleea din fata bancii si ma gandeam dar parca nu puteam sa incep sa vorbesc.
                 Am stat asa o buna bucata de vreme iar la un moment dat stiam absolut totul despre acea femeie fara sa fi scos macar vreun cuvant…in mintea mea se derulau imagini cu o tanara incantatoare,apoi cu o mireasa superba un sot glumet niste copii energici ce alergau in curtea unei casute cu veranda apoi brusc aceiasi curte ramasa pustie…am realizat ca tanara incantatoare trebuia sa fie chiar doamna de langa mine,sotul copii si viata ei,insa pustietatea din final imi punea apasatoare semne de intrebare,am vrut sa ma intorc si eram decisa sa o intreb ce se intamplase de ramasese singura insa cand mi-am intors privirea banca era goala iar langa mine esarfa bleu infasura un biletel"nu cauta in altii raspunsurile ce se gasesc in adancul tau".Am zambit am luat biletelul,iar esarfa am asezat-o in jurul gatului,ma simteam usurata,toamna imi dadea raspunsuri la intrebari inca neformulate si totusi atat de complexe…