
Simt ca o sa ma descompun de la atata ploaie astept sa ma unesc cu noroiul de pe jos sa fiu una cu el sa fiu uitata si in acelasi timp prezenta peste tot,inca astept sa tune si sunetul acela sa imi para asurzitor si sa asurzesc,sa nu mai aud plansetele copiilor sa nu mai aud tipete infioratoare de femei batute pe nedrept de diavoli cu chip de barbati,nu as mai auzi cum plang chitarile dezoacordate chinuite de incepatori si pianele ce se chinuie sa razbeasca pe sub mormane de praf….poate as fi mai fericita…
As astepta cu infrigurare si fulgerul magnific prin forma uimitor prin felul in care se arata atat de departe de tine si totusi atat de aproape..as vrea sa ma orbeasca si sa nu mai vad,sa nu mai vad atata tristete in jur atatia copii aruncati in strazi atatia batrani uitati de mult de catre copii lor,sa nu imi mai vad chipul in oglinda si poate as fi mai fericita…
Mi-as dorii sa alunec mergand pe pamantul noroios si sa imi rup membrele sa nu mai merg in locuri pustii sa nu mai ating lucruri ascutite si poate as fi mai fericita…
Si oare as fi?!… ploaia continua sa cada,si ma descompune incet incet incet..si totusi sufletul imi ramane intact,nespalat de dureri,nu mai vad nu mai aud nu mai pot merge sau atinge..si totusi ma doare…iar afara ploua…
deci este minunat modu cum exprimi aceasta realitate dura sub forma unor sentimente care initial te afecteaza direct pe tine si cum incerci sa arati k ink poate exista bunatate.si totusi oricat teai schimba raul facut cuiva nu se va uita
ReplyDelete