I'm all yours heart soul and mind

N-am crezut vreodata ca as putea sa iubesc din tot sufletul, ca as putea sa las egoismul la o parte si sa fac orice pentru tine. Nu as fi crezut ca am putea fi vreodata impreuna si atunci cand in sfarsit s-a intamplat a trebuit sa pleci insa ai ramas adanc intiparit in inima mea.Mi-ai zis acum ceva timp ca vorba aia "Ochii care nu se vad se uita" e o minciuna,  eu as spune ca persoana care a gandit-o nu ne intalnise inca pe noi. Cu fiecare zi in care esti mai departe de mine eu te simt tot mai aproape. Cand te aud uit de  tot si de toate si simt ca esti langa mine, iar atunci cand ma saruti din cuvinte de noapte buna izbucnesc in plans.
Imi este foarte frica ca ceva nu va merge si ca visul nostru ne va fi furat de o rafala prea puternica de vant,imi este frica ca ma vei uita chiar daca stiu cat de mult ma iubesti,imi este frica pentru ca nu vei fi langa mine sa ma aperi sa ma iei in brate si sa imi spui ca totul va fi bine.

imi lipsesti

"          Azi am fost acolo unde m-ai sarutat prima data. M-am asezat jos si am privit cum apune soarele minute intregi, am sperat ca de undeva de la linia orizontului vei aparea si imi vei spune zambitor "Surpriza!", dar asta nu s-a intamplat. Imi lipsesti atat mie cat si mainilor mele care nu te mai pot imbratisa, buzelor mele care saruta acum doar usoarele adieri de vant, ochilor mei care  te cauta neincetat...Imi lipsesti.... 
              In ultima vreme imaginatia mea a luat-o razna, am inceput sa te vad pretutindeni si sa sper cu tarie ca o sa apari undeva in fata mea si o sa ma imbratisezi. Simt ca plang mereu de dorul tau chiar daca aparent zambesc, simt ca nu fac ceva bine pentru ca totul acum este la singular si nu pot impartasii experientele mele decat cu tine cel din inima mea...Imi lipsesti...
             Imi lipsesti asa cum stiloului ii lipseste cerneala, ma simt inutila uneori si intr intr-o stare din care nu imi mai pot revenii. Vantul adie atat de bland si cred ca incep sa il simt ca fiind mangaierea ta, doar el poate fi la fel de tandru ca tine..."

Lacrimile incepura sa se rostogoleasca din ochii Mariei si se opri din scris, privi inca o data apusul de soare si se lasa imbratiata de adierea vantului gandindu-se la el...

picture credits goes to `arhcamt

... (part 2)

              In plicul frumos impachetat era o foaie de hartie si cateva cuvinte scriese cu cerneala verde Maria zambi in sinea ei, persoana care i-a lasat acel plic o cunoastea foarte bine, avand in vedere ca stia despre mica ei obsesie legata de culoarea verde... Incepu sa citeasca:

" Ma bucur ca ai ajuns pana aici, asta inseamna ca esti pregatita sa primesti ceea ce urmeaza sa iti ofer.La etajul 5 al blocului in care locuiesti, o sa mai gasesti o "surpriza" diseara la ora 20:30."

               Maria termina de citit scrisoarea si ramase putin pe ganduri. In primul rand blocul unde locuia avea doar 4 etaje, iar in al doilea rand nici prin gand nu ii putea trece cine i-ar trimite un astfel de bilet si ar face atatea eforturi doar pentru a o vedea. Se uita la ceas, era deja ora 20:00, pana acasa ar fi facut aproximativ 20 de minute asa ca se ridica de pe banca si pleca spre casa. Vremea se schimba putin, incepu sa se innoreze si vantul incepu sa adie usor. Aleile parcului erau pustii acum, parca toti oamenii disparusera speriati de o posibila ploaie de vara. Ajunse in fata blocului si incepu sa urce scarile. Incepuse sa ii fie teama si apoi incepu sa rada, probabil plicul a ajuns la ea din intamplare, nu exista etajul  5 in blocul unde locuieste,cel mai bine ar fi sa mearga sa se odihneasca.
             In momentul in care a ajuns in fata usii, de aceasta era lipit un bilet pe care scria " uita-te sus", scara de metal usor invechita care dadea spre acoperis era imbracata in catifea si de ea era prins un alt bilet cu un ac de siguranta " te astept sus, curaj". Maria zambi si acum isi dadu seama ca intradevar ii erau destinate ei acele cuvinte, incepu sa urce usor treapta cu treapta, in timp ce inima incepu sa ii bata cu putere.
           Ajunsa pe acoperis vazu o patura intinsa pe jos, o sticla de vin si doua pahare, langa ele un alt bilet "Te iubesc de mult timp,dar nu am avut curajul sa o spun pana acum". Maria incepu sa planga si EL aparu zambind in dreptul usii de la acoperis, s-a apropiat usor de ea si a luat-o in brate. Asta era tot ce si-ar fi putut dori vreodata, si ea il iubea pe el insa nu avusese niciodata ocazia sa i se confeseze.
               Ploaia incepu usor sa isi faca simtita prezenta insa lor nu le mai pasa de nimic, s-au intins pe patura imbratisati si s-au bucurat de fiecare picur de apa...In sfarsit nu mai ploua in sufletul ei ci ploaia o acoperea cu o caldura neobisnuita. Se uita in ochii lui si isi dadu seama ca asta era tot ce isi dorea.