noiembrie luni...

Noiembrie...luni...parca nu era asa, dar este perfect cum vreau sa fie si cum imi imaginez.
O alta toamna, alte frunze moarte care nu se feresc sa imi aminteasca ca totul este trecator. Iar este pustiu pe strada si ma plimb desculta incercand sa surprind fiecare aroma din aer.
Pe o banca un cuplu de tineri indragostiti. Ceva mai departe o bunica cu un catel si in mijlocul parcului un stand cu vata de zahar si mere coapte...sunt singura. Mi-e dor de tine. Unde mergem? Nu am avut destul timp si nici nu cred ca vom avea destul timp vreodata...

I'm all yours heart soul and mind

N-am crezut vreodata ca as putea sa iubesc din tot sufletul, ca as putea sa las egoismul la o parte si sa fac orice pentru tine. Nu as fi crezut ca am putea fi vreodata impreuna si atunci cand in sfarsit s-a intamplat a trebuit sa pleci insa ai ramas adanc intiparit in inima mea.Mi-ai zis acum ceva timp ca vorba aia "Ochii care nu se vad se uita" e o minciuna,  eu as spune ca persoana care a gandit-o nu ne intalnise inca pe noi. Cu fiecare zi in care esti mai departe de mine eu te simt tot mai aproape. Cand te aud uit de  tot si de toate si simt ca esti langa mine, iar atunci cand ma saruti din cuvinte de noapte buna izbucnesc in plans.
Imi este foarte frica ca ceva nu va merge si ca visul nostru ne va fi furat de o rafala prea puternica de vant,imi este frica ca ma vei uita chiar daca stiu cat de mult ma iubesti,imi este frica pentru ca nu vei fi langa mine sa ma aperi sa ma iei in brate si sa imi spui ca totul va fi bine.

imi lipsesti

"          Azi am fost acolo unde m-ai sarutat prima data. M-am asezat jos si am privit cum apune soarele minute intregi, am sperat ca de undeva de la linia orizontului vei aparea si imi vei spune zambitor "Surpriza!", dar asta nu s-a intamplat. Imi lipsesti atat mie cat si mainilor mele care nu te mai pot imbratisa, buzelor mele care saruta acum doar usoarele adieri de vant, ochilor mei care  te cauta neincetat...Imi lipsesti.... 
              In ultima vreme imaginatia mea a luat-o razna, am inceput sa te vad pretutindeni si sa sper cu tarie ca o sa apari undeva in fata mea si o sa ma imbratisezi. Simt ca plang mereu de dorul tau chiar daca aparent zambesc, simt ca nu fac ceva bine pentru ca totul acum este la singular si nu pot impartasii experientele mele decat cu tine cel din inima mea...Imi lipsesti...
             Imi lipsesti asa cum stiloului ii lipseste cerneala, ma simt inutila uneori si intr intr-o stare din care nu imi mai pot revenii. Vantul adie atat de bland si cred ca incep sa il simt ca fiind mangaierea ta, doar el poate fi la fel de tandru ca tine..."

Lacrimile incepura sa se rostogoleasca din ochii Mariei si se opri din scris, privi inca o data apusul de soare si se lasa imbratiata de adierea vantului gandindu-se la el...

picture credits goes to `arhcamt