un moment intr-un fum

                               A fost minunat. Spontan si minunat. A avut gust de struguri si aroma de tutun turcesc. A mirosit ca un El indepartat si ca un El apropiat… A avut acea aroma atat de cunoscuta si totusi era un altul… Am zambit si am tipat, am vrut sa fug dar in schimb am zgariat, am vrut sa plang dar in schimb mi-am incurcat mana in buclele lui…

              Mirosul parului sau imi inunda si imbata simturile cu fiecare inspiratie pe care o executam asemeni unui robot, incet, foarte incet, pentru ca apoi sa fie mai rapida ca nicicand. Pielea nostra plangea sub atingerea nemiloasa a dintilor si a ungiilor mele proaspat lacuite cu oja ieftina dintr-un magazin de la coltul blocului… Pe fundal replici expirate si totusi innoite dintr-un film parca fara regizori si cu prea multi actori, insa noi continunad sa fim brutali, parca impotriva vointei noastre. Brutali si totusi mult prea pasionali pentru lumea asta, brutali si totusi prea realisti in visele noastre, brutali si totusi calzi si afectuosi unul cu celalalt. Arome de tutun strain si gemete infundate, noi doi si parca intreaga lume revarsata la picioarele noastre.

              Arome de struguri si gemete infundate, ei impreuna, si totusi fiecare pe cont propriu. Dimineata arome de cafea occidentala si totusi cafea racita si de mult uitata in ibric… Ei impreuna si totusi separate unul de celalalt.

             A fost frumos, minunat, spontan si atat.Ei si totusi in final doar un  “el” si doar o “ea”.

arome

        Aroma merelor coapte a umplut rapid bucataria...in cuptor, focul inca mai ardea mocnit, iar zaharul scurs din tava se innegrise....Era o zi ca oricare alta, afara ploua batraneste si totul parca era imbibat cu apa si cu o aroma amaruie... Ceainicul incepu sa suiere asurzitor si aroma de scortisoara te imbata de la primul val de aer inspirat in piept. Maria lua repede ceainicul si turna o cana plina cu aroma de scortisoara si cireste. Aparu si EL in pragul usii, era acelasi EL pe care il stia de atata timp si totusi acum parea oarecum schimbat in totalitate. Se asezara la masa mica din bucataria rosie amandoi cu o cana de ceai in fata si cu o farfurioara plina cu mere coapte aburinde....S-au privit asa timp indelungat, nici unul nu spunea nimic, doar ploaia le mai spotea uneori cate un secret....
        La un moment dat, Maria se ridica si il imbratisa, era una din acele imbratisari in urma careia nu doar cei doi se apropriau ci intregile lor fiinte se completau si deveneau una singura, asa cum a fost probabil dintotdeauna. O explozie de culoare arome si sunete s-a ridicat in aer, cele doua suflete androgine erau acum in final unul singur, asa cum era si normal sa fie. Acest androgin era complet acum, putea simti, respira, visa, asa cum nu o mai facuse de ceva timp.
     La scurt timp, Maria se aseza inapoi pe scaunul ei, cutitul argintiu strapunse coaja moale si rumenita a unui mar, din el isi facu loc afara un abur aromat ce te imbata pe loc, imbinat cu aroma ceaiului era o aroma fatala, numai ca in acest moment cei doi erau invincibili...macar pentru moment, caci in curand ploaia de afara se oprii, ceaiul isi pierdu aroma, iar Maria deschise ochii, era in micuta ei bucatarie cu privirea pierduta pe geam la apa care inca nu se dadea plecata de pe pervazul geamului si cu un mar copt pe jumatate ars...

Broken strings

                Ploua. Ploua asa cum asteptam de mult sa ploua si asa cum credeam ca nu va mai ploua vreodata. In camera sunt eu si sunetul de chitara,singurul care ma poate asculta si intelege in orice moment... Ploua si surprinzator sunt fericita, singura si fericita...Oare?! Nu stiu dar nici nu imi pasa, asternutul patului inca mai pastreaza vie aroma verii, mirosul aspru al soareului si gustul amar al marii... Langa geam ghiveciul cu flori imi zambeste trist,il pun pe masa langa mine si incep sa ii vorbesc (am auzit eu ca daca faci asta se va simti mai bine). Ma intind in pat si ma simt de parca m-as fi aruncat pe nisipul fin udat cu grija de cate un val singuratic... Sunt singura , si totusi nu chiar atat de singura, in jurul meu ploaia imi bate in geam, norii imi scriu o poveste iar luna imi face cu ochiul... Si totusi ploua...
                     Ieri m-am plimbat singura pe strazi,a fost frumos, eram eu si lumea mea, strada si oamenii ei, vantul si povestea lui. Ma asezasem pe o banca in parc, cate o frunza mai indrazneata imi facea cu mana pentru ca apoi sa cada fulgerata la pamant. Ciudat...cadea si totusi cand ajungea pe pamant imbratisa aroma innecaciosa cu drag si parca isi dorea sa fie una cu ea. M-am intins si eu pe niste frunze uscate,nu imi mai pasa de nimic, si abia in acel moment am simtit cat de minunat poate fi sa te contopesti cu ceea ce gasesti in jurul tau, am plans de fericire, am plans asa cum nu am mai plans de ceva timp, apoi am inceput sa rad asa cum nu am mai facut-o de mult...a fost bine...iar azi, ploua, ploua cum nu a mai plouat de mult si ma bucur.
                Sunt singura si totusi vad prea multa lume in jurul meu, sunt trista si totusi explodez de fericire, sunt eu, si totusi am uitat cine sunt...