Nu castigi la Loto daca nu joci

           Noi oamenii suntem niste ciudati…ati facut vreodata un test de sinceritate cu voi?Ati avut curajul sa recunoasteti ca sunteti in fond un om rau,sa recunoasteti ca de fapt cei pe care ii numiti prieteni,sunt uneori doar o sursa pentru ceva…Nici acum nu vreti sa recunoasteti asta,suntem mult prea egoisti,si ajungem uneori sa ne mintim chiar pe noi,astfel creeam in mintea noastra o imagine rasturnata a realitatii,dar pana la urma care este realitatea?nu ai putea avea curajul sa spui omului,care in fiecare dimineata te duce cu masina la serviciu,ca in fond este un idiot,sau ca nu stie sa conduca,sau ca prezenta lui nu este deloc una placuta,taci si induri pentru binele tau,dar oare sa fie bine?Avem prostul obicei, oameni fiind ,sa complicam lucrurile.O iubesti si ea te iubeste,dar voi nu va spuneti asta cu toate ca intreaga voastra fiinta afirma si confirma acest lucru,voi continuati sa ziceti ca nu se poate,cadeti in depresii,nestiind ca poate si celalalt este in aceiasi stare,si cnd va intalniti spuneti ca sunteti “bine”,aici intervenind minciuna cu care omul nu poate sa nu traiasca…Toti spuneti ca traiti momentul,va afisati peste tot cu citatul “carpe diem”,insa nu il traiti,va complicati atat de mult,si mai mult asteptati ca totul sa vina de la sine…intradevar mai ales in Romania,totul “se intampla” cum spunea si Teo de la Deko Cafe,noi nu stricam calculatorul,ci “calculatorul s-a stricat”….asa si voi…nu ii spuneti ca il/o iubiti,ii spuneti ca sunteti …bine….as vrea ca macar o data pe zi sa incercati sa faceti un exercitiu de sinceritate cu voi,cu ceilalti din jur.Mergi pe strada si te intalnesti cu un vechi amic,iti vine sa ii spui ca il iubesti?spune-i nu mai astepta,nu te mai gandi la consecinte…invata sa..traiesti,ahh si inca ceva..nu astepta sa castigi la Loto daca nu joci,fericirea nu va pica din cer,trebuie sa o cauti,sa o recunosti,sa o accepti…carpe diem;)

Despre fericire

Azi parca mi-a dat cineva o palma , m-am trezit cu vreo 2 ani in urma , mi-am revizuit visele de atunci si am selectat cateva , apoi am revenit in momentul de fata si le-am adaugat pe cele de acum….
Cand e ultima oara cand ati plans de fericire?E un sentiment placut , plangi , si totusi esti fericit si totusi iti doresti sa te opresti din plans..iar atunci cand esti trist plangi si parca nu vrei sa te mai opresti….
Cred ca pana la urma noi oamenii suntem cam sadici , eu una vreau sa imi revin…sa nu mai fiu sadica cu mine insumi…Am impresia (iar cei de pe strada mi-o sustin si mai mult) ca oamenilor le place sa fie tristi , mai mult uneori au impresia ca daca ar zambi ar fi priviti ciudat…
Sa va dau un exemplu , mergeti singuri pe strada , ganditi-va ce expresie a fetei aveti...sunteti foarte seriosi , o seriozitate ce de multe ori arata a suparare , va ganditi la probleme , la facturi , iar cand trec alti oameni pe langa voi ii priviti cu o oarecare ura , gandindu-va in prostia voastra ca ei sunt mai usurati de probleme decat voi…Mai mult daca mergeti pe strada si vedeti un om care va zambeste in mintea voastra instantaneu va ganditi ca e nebun.
Cum ar fi daca data viitoare cand iesiti singuri pe strada iesiti cu un zambet pe buze , unul asa…micut dar vizibil , si zambetul vostru poate se va trasmite si la alt trecator….eu sunt..indragostita ca in prima zi..iar maine va asigur ca voi zambi , fericirea o gasim in lucrurile mici , in mirosul merelor coapte , in rasul unui copil , in amintirile frumoase…descideti si voi ochii si primiti-o la voi in suflet , asta asa ca sa nu omit sa vorbesc despre fericire…s-ar parea ca am un pitic in buzunar care ma tot pune sa vorbesc despre fericire:…eu…va iubesc…si il iubesc..iubiti si voi..si…zambiti:)

-postare din 2009-

Va mai amintiti de...?

Va amintiti de batranul si batrana in verde?NU?!Nu pot sa cred,nu i-ati observat azi trecand pe langa dumneavoastra?Imposibil…sunt acei doi batranei care ies spre inserat la plimbare,amandoi avand costume verzi mirosind a vechi,dar un miros placut,dulceag si un pic poate acrisor…Chiar nu i-ati vazut?Nu pot sa cred,azi m-am intalnit cu ei de doua ori,se tineau de mana si vorbeau incet,parca in soapta.Nu am reusit sa deslusesc care era subiectul,dar imi placea ca vorbeau “ordonat”,fiecare isi spunea parerea iar celalalt il asculta tacut cu atentie…Intr-o zi am avut norocul sa ma asez pe o banca in aproprierea lor,ma simteam destul de ciudat,fara sa imi dau seama ca de fapt e un loc public si nu fac nici o ilegalitate in a sta in apropierea a doi batranei.I-am ascultat si privit cateva minute bune,pareau sa se gandeasca la acelesi lucruri cand taceau si cand priveau pierduti la oamenii din jurul lor,la un moment dat batranelul saruta mana ei,iar batrana zambi si il privi cu multa dragoste…la un moment dat as fi vrut sa ma duc sa ii imbratisez…sa le multumesc pentru faptul ca oameni ca ei inca mai exista in jungla asta prin care incercam din rasputeri sa ne strecuram…se tineau de mana s-au ridicat de pe banca si au trecut prin fata mea,batrana m-a privit gingas cu ochii ei albastrii si a zambit,iar langa mine aparu iubitul meu…Poate ca o facusem sa se gandeasca la tinerete..poate asa a fost si ea…poate nu…Dar voi?Chiar nu i-ati vazut pe batranul si batrana in verde?E imposibil…ei mereu ies in oras cand se aproprie amurgul…Va rog spuneti-mi daca i-ati vazut si transmiteti-le salutari….

Prima ei ceasca de cafea

Cat de ciudata poate fi viaţa uneori…iţi dă în fiecare zi câte o lecţie şi nu de fiecare dată esti pregătit să o primeşti… Nu m-am mai simţit ciudat de mult timp,pâna ce într-o zi de toamna Maria a bătut la uşa mea.Am rămas blocată,plângea şi părea extrem de slăbită,am luat-o în braţe şi am invitat-o in casă.

Mirosul de cafea proaspăt măcinată a umplut rapid bucătaria.Am umplut două ceşti cu cafea,una pentru mine şi una pentru Maria,a surâs uşor si apoi şi-a mutat ochii verzi in podea.Puteam să jur că poate să vadăce face vecinul de la etajul inferior…privirea ei era una pe care nu o mai întâlnisem până atunci.într-un final s-a decis să îmi vorbească,a aprins o ţigară,era prima dată când o vedeam fumând,s-a scuzat repede spunând că îi dă senzaţia de destindere…

“Ştii,mereu mi-am dorit să fiu fericită şi iubită,şi ghici ce…sunt iubită,doar că nu de cineva care să mă poată face fericită,atunci nu ar fi mai bine să nu mai fiu nici iubită? De când am rămas fară EL nu mai pot să iubesc..de fapt iubesc dar nu pot să mă las iubită…când simt că cineva se îndrăgosteşte de mine ma întristez teribil mai că îmi vine sa dispar pentru totdeauna… M-am gândit de mai multe ori la asta… Poate că în fond eu nu merit să iubesc…nu e suficient să vâd cum se îndrăgostesc oamenii de mine…vreau să fiu învaţată să îi las a mă iubească,să nu mai fug… EL mi-a spus mai demult că l-am învaţat ce e iubirea…şi eu am învăţat dar numai ce e iubirea pentru el…” Maria privi îngândurată pe geam în timp ce mai luă o gură de cafea,îşi aprinse altă tigară şi îşi sterse urmele lacrimilor de pe obraji. “…Uite ce mă doare cel mai tare e că nu pot să aplic ce m-a învaţat el cu altcineva…pentru că dupa ce el a dispărut restul m-au dezamăgit şi a început să imi fie frică să iubesc pe altcineva…Da,cred că asta era,am învăţat să iubesc dar numai pe EL…şi nu mă pot desprinde de imaginea lui decât atunci când îmi va spune că este fericit dar nu cu mine…” Tăcu o clipă,am crezut pentru un moment că va începe să plangă şi totuşi continuă, “Uite vreau să iubesc şi să mă las iubită,să dăruiesc tot ce am mai bun,dar simt că nimeni nu merită tot ceea ce eram gata să îi ofer lui…e ca un blestem…dar un blestem pe care fără să îmi dau seama l-am acceptat şi l-am alimentat,poate că nu îl mai iubesc,dar vreau să mă las iubită măcar şi să scap…iar gândul că el va putea reveni vreodată în viaţa mea,mă face să fug…să fug mereu…” Se uită la mine,se citea ceva ciudat în privirea ei,se ridică uşor de la masă şi se îndreptă către uşa,apoi se opri un pic şi mă privi …”Uite…” îmi spuse, “Viaţa mea poate că nu va rămâne în continuare aşa,dar momentan o văd ca pe această cafea…aceiaşi sub alte forme dar în esenţa tot din boabe de cafea…vreau să îmi găsesc iar prima ceaşcă de cafea şi gustul ei,dacă nu va mai fi posibil,până la urma voi gusta altele,dar voi păstra viu gustul primei.Şi când se va fi golit cana voi şti că am iubit şi că am fost iubită…

Broasca Testoasa

Broasca testoasa cu ochii ei mari si bulbucati,rosie,se misca catre oaia visinie care fugea innebunita de calul cel gri….Maria privea spectacolul cu sufletul la gura,simtea ca traieste prin miscarile broastei,a oii si a calului gri…vantul le facea sa para mai monstruoase,mai agitate,mai grabite,sa ajunga…nimeni nu stie unde,insa Maria nu se grabea,privea foarte atenta spectacolul….calul-caine se oprii din fuga pana ce un vant puternic il lovi de oaie,si atunci cele doua broaste testoase au inceput sa alerge impinse de vantul puternic ce ii ciufuli Mariei parul…esarfa rosie de la gatul ei parea ca vrea sa invaluie cele doua broaste,sa le lege intre ele si sa alerge cu ele in norul cenusiu…dar de nicaieri,aparu acel calaret misterios.care o facu pe Mara sa-l urmeze,insa in goana sa nebuna calul sau disparu si in locul lui aparu pisica cu un singur ochi si fara coada….Maria inca privea infrigurata spectacolul din fata ei,si totusi vantul ala nebun trase cortina,totul deveni alb-cenusiu,si parca fara sa isi dea seama din spatele cortinei,caracatita isi facu aparitia,avea un tentacul mai scurt si unul mult prea lung si totusi erau toate egale si se unduiau perfect pe ritmul muzicii,si iar cortina cadea si iar caracatita scotea cate un tentacul afara si o saluta pe Maria,si iar calaretul negru o fermeca,si oaia iar fugea de broasca testoasa,si broastele iar erau legate cu esarfa rosie a Mariei,si iar se dezlegau si ii ciufuleau Mariei parul…

“Si totusi daca el m-a cautat in mintea lui,si nu m-a gasit pentru ca stateam de prea mult timp ascunsa?Sau daca nu a vrut sa ma vada,si nu a vrut sa ma simta ca sunt acolo langa el…Nu sigur nu m-a vazut,se mai intampla,poate ca nici eu nu l-am vazut cand trebuia sa il vad,atunci cand l-am cautat…Si totusi oare el m-a cautat sau a dat de mine din intamplare cand ma ascundeam…”

Maria privi iar spre scena,cortina se ridica usor usor si din ce in ce mai repede,si broasca testoasa cu ochii bulbucati aparu iar si o privi cu interes….auzi un tiuit…era in fata usii,privi catre calaret si ii multumi ca o aduse acasa,cortina reaparu,esarfa cazu lin in jurul gatului ei… “nu mai conteaza..fie ca m-a cautat fie ca nu,important e ca l-am gasit cumva,sau bine ca nu s-a ascuns el destul de bine…”

Frunze de liliac

             Era prima seara in care a nins,Maria statea in dreptul geamului si privea ganditoare pe feresatra,fiecare fulg de nea parea ca o priveste si ii zambeste jucaus si pare ca vrea sa ii spuna o poveste de demult.Isi puse pe spate prima esarfa ce ii pica la indemana si deschise geamul.Fiecare fulg stralucea inr-un fel anume,fiecare avea unicitatea lui,Maria se gandi imediat la oemnii din jurul ei..unici in felul lor si totusi reci atunci cand ajungi sa ii atingi.Afara era o liniste cutremuratoare,ba chiar avu impresia ca daca si-ar tine respiratia ar putea auzi chiar cum se ating fulgii de nea intre ei si cum cad usor pe pamantul negru si uscat…  Maria se hotari in final ce vrea sa faca,isi lua repede paltonul si iesi singura sa se plimbe,nu era prima oara cand facea acest lucru,era obisnuita ca in toiul noptii sa iasa si sa cutreiere strazile vechi ale orasului,mereu o fascinau si o calmau intr-un mod in care nu putea sa isi dea seama. Ca de obicei se indeparta de casa ei si ajunse in orasul vechi,intra pe prima straduta,ninsoare ii dadea un farmec special,parea a fi alta strada si totusi era aceiasi pe care in urma cu cateva ore oameni grabiti alergau care incotro,insa acum parea a fi cu totul alta si acest lucru o uimi si pe Maria cand la un moment dat a observat o casa pe langa care nu parea sa mai fi trecut vreodata,usa era deschisa si curioasa din fire indrazni sa o deschida si mai mult si sa patrunda in intunericul si misterul acelei incaperi… La inceput intunericul paru de nepatruns si cu toate acestea Maria stia ca vazul i se va adapta si va reusi sa observe toate detaliile din acea incapere,si avu dreptate in scurt timp reusi sa observe o camera plina de mobilier clasic invechit dar cu toate acestea intr-o stare destul de buna.Privi in jurul ei,geamurile erau acoperite de niste draperii visinii grele si groase care tineau interiorul ascuns departe de privirile curiosilor ce ar fi putut privi pe geam,langa geam era un gramofon plin de praf,parea nefolosit de foarte mult timp si cu toate acestea Maria reusi sa ii dea drumu. In curand camera se umplu cu acordurile fine ale unei melodii jazz,cu toate ca pe alocuri melodia se mai oprea si pornea din nou fortat,dar mentinand aceiasi atmosfera ce probabil cu mult timp in urma era in acea incapere. Langa gramofon era asezat un divan masiv tot visiniu in ton cu draperiile de la ferestre,iar in apropiere un pian imens desupra caruia trona tabloul unei femei tinere,imbracata in alb stand relaxata chiar pe divanul din acea incapere. Maria era pur si simplu fascinata de atmosfera din acea incapere si nu mai vroia sa mai plece de acolo,undeva la etaj se auzi un zgomot,un pic speriata Maria vru sa plece imediat de acolo de teama sa nu fie surprinsa de cineva si totusi pe scara imensa ce ducea la etaj aparu doar o pisica neagra care incepu sa o priveasca cu interes pe Maria,aceasta se intoarse catre usa si privi iar ninsoarea iar un fulg rece ce se aseza pe fruntea ei o readuse in camera ei,se uita in jur…era in camera ei la geam iar frigul de afara aproape ca ii inghetase picioarele,inchise ochii si totusi revazu camera visinie ,pisica si tabloul…cu toate acestea mirosul de liliac din camera era inca viu….

Tu esti fericit?

Am fost la o mica plimbare cu catelul meu si pe drum spre casa m-am intrebat daca sunt fericita…raspunsul a venit usor din interior asemeni unui fulger..”NU”.Acum intrebarea care urmeaza in mintea tuturor ar fi”de ce?”..ei bine nu prea am motive de bucurie…ma simt cam goala pe dinauntru, iar cei care vor sa umple acest gol nu fac decat sa il adanceasca si mai mult….de cateva zile nu am mai vorbit cu nimeni,decat cu cateva perosane pe internet..dar acest lucru nu imi da dreptul sa spun ca “am vorbit”,lumea virtuala iti da o groaza de “variante” si de “oportunitati”,insa te trezesti la un moment dat ca de fapt nu iti ofera nimic,ci doar tu iti imaginezi ca primesti ceva…cati dintre voi nu mergeti la serviciu sau la scoala , si abia asteptati sa ajungeti acasa sa mai “vorbiti” cu “prietenii” virtuali…si asa ajungi sa te trezesti intr-o zi ca prietenii virtuali vor ramane virtuali, iar cei reali s-au detasat de tine…..oricum…nu asta era ideea, am deviat de la subiect si tot trista am ramas…am un mare defect iubesc prea mult, iar in momentul asta ma simt secatuita, si simt ca nu mai am pe cine sa iubesc…stiu , e ca naiba…dar n-am ce face, decat sa ma gandesc ca sunt oameni care au probleme mult mai grave decat “problemele” mele si ca aceia sunt cei care au dreptul sa se considere nefericiti….macar de as fi avut chitara sa ma ajute sa trec peste starea asta…..voi…fiti fericiti….

Reflectati...

“Si daca nu te-ai fi gandit vreodata ca o sa te indragostesti,crezi ca acest lucru s-ar fi intamplat mai repede si ti-ar fi adus mai mult noroc? Sau esti de parere ca numai dorindu-ti ceva cu ardoare poti obtine acel lucru…Uite eu in calitate de jurnalist mereu a trebuit sa urmaresc oamenii sa fiu atenta la reactia lor,sa observ cat mai multe aspecte legate de felul in care ei gandesc,si am ajuns la acel moment in care mi-am dat seama ca m-am preocupat de viata lor si am uitat complet de a mea…am lucrat pentru diferiti oameni si am incercat mereu sa le fac lor pe plac…acum imi dau seama ca am reusit,dar nu m-am ales cu nimic…poate doar satisfactia personala si atat”…. Maria se opri din scris,privi pe feresatra,afara inca ningea,iar pisica torcea intinsa pe pervazul geamului…The Cranberries cantau parca mai insufletiti in boxele radioului,Maria lua ceasca cu ceai fierbinte in mana si se duse catre geam…vru pentru un moment sa dea timpul inapoi..sa fie iar pustoaica zapacita din liceu,care facea numai cum o taia capul,vroia s fie iar fetita cu genunchii juliti care se lua la tranta cu baietii,vroia sa fie iar copilul imbracat haios care mergea in genunchi prin casa… Un fulg de nea mai cazu din cer,si inca unul,si inca unul…si asa se scurgeau si minutele in care Maria era inca tanara,si inca prinsa inntr-o amintire din trecut…”De-as putea sa le sterg,sa uit complet de ele,si sa continui ca si cum ele nu ar fi existat…”… Maria mai sorbi o gura de ceai,ninsoarea se inteti,era timpul sa revin la articolul pentru ziar…”V-ati gandit vreodata ca si ei sunt ca noi….reflectati asupra voastra…si priviti catre ei….”

Dimineata Perfecta

          M-am trezit de dimineatza cu o stangacie in miscari….nu ma intrebati de ce,dar pur si simplu nu voiam sa patrund iar in lumea senzoriala…ma simteam bine invaluita in plapuma,in camera mirosea a mar verde iar la radio era o emisiune jazz…Era dimneata perfecta..in fond cine poate defini o dimineatza perfecta?Stai in pat sub plapuma te intinzi te simti in elementul tau…dar pana la urma toate diminetile se termina la fel..cu tine treaz descult stand in fata oglinzii din baie spalandu-te pe dinti si gandindu-te la ce ai de facut in ziua aceea…Oricum diminetile mele devin din ce in ce mai frumoase…ma trezesc intradevar un pic “stangaci” dar ma bucur de fiecare secunda,analizez razele de soare ce patrund timid in camera,le zambesc si parca ma simt mai bine…ma uit la el,inca adormit langa mine si ii sarut ochii adormiti pentru a nu-l priva si pe el de o dimineata perfecta ,motanul somnoros iese de sub pat si se uita la noi ciufulit si inca adormit ,il luam in brate in pat langa noi si el incepe fericit sa toarca…emisiunea de jazz de la radio continua in perfecta armonie cu calmul din camera…candela de pe noptiera mai risipeste inca in aer miros de mar verde….e o dimineata perfecta..si ma opresc aici…continuarea o traiti si voi in fiecare zi….

Jurnal de bord din vagonul 2

           Azi mi-am dat seama ca aici fiind un spatiu pe care il pot cosmetiza cum doreste inimioara mea pot de asemenea sa scriu cate si mai cate bazaconii...astazi o sa va povestesc o intamplare petrecuta in tren. 
         Doi prieteni unul in drum spre Bucuresti, unul spre Sinaia, in doua trenuri diferite converseaza despre ce se intampla in jurul lor:



Andrei: Jurnal din tren : ... Puncte puncte sa fie cat mai suav ...

Unul se afla in fata si foloseste priza ..nu ma lasa si pe mine ..dar am bateriile full oricum .. Urasc ca foloseste priza .. Are un macbook pro ..sper sa i se arda ..
Are wifi .. I'am vazut parola..este foarte iritat ca ii mere netu prost .. Stau incognito pe wifi'ul sau mai rau ca un tigan incognito..
Postez pe peretele tau sa fie cat mai dubioasa treaba

trenul mai face cativa metrii...

Andrei Update de acum cateva sute de mio de ani ..da ..ani .. Aici suntem intre spatiu si timp si nu am limita la caractere ..
Un copil de 6 centimetri are un buton cu un singur telefon ..a devenit prost prea devreme .. Toata lumea are mere .. Ce rimeaza ..
Are o bunica ce sta pe twitter .. Rock matusa ..
Copchilul inca ma irita ca vorbeste tare la butonul cu un singur telefon .. Cineva sa imi doneze o maciuca ..
Andrei Draga jurnal......(Suav finger mode)

Stiu ca au trecut 100 de ani de cand am scris ultima data in tine ..
Care sa fie viata mea ? Pai ma aflu in tren ca de obicei .. Parca ti'am mai povestit ultima data acum 5 minute ..
Anyway .. M'am modenizat scriu in romgleza .. Trenul are priza in baie dar nu este europeana ..paradox ..ce'mi place cuvantu asta paradox ..
Acest tren are wc'ul curat si hartie igienica cu miros de piersicuta are chiar si manual de utilizare .. Este peste limita mea de om prost sa inteleg acel manual de utilizare ..
Nu am folosit'o pentru ca sunt prost .. Si nu'mi plac piersicile
Pe data viitoare

Anca   Eu acum m-am urcat in tren si este gollll. Te compatimesc Andrei. Ganduri bune amestecate cu albumul de la selah sue trimit catre tine Andrei  Nu draga mea iluminata universala cu al 5'lea ochi deschis .. Is inca la al 4'lea mai am de farmat nitel si te ajung ..
Prezenta ta emite asa multa nepasare mistica a tot ceea ce inseamna plinatate socio romaneasca incat a alterat realitatea dintr'e spatiu si timp.. Trenul tau din jurnal e plin dar tu l'ai facut gol .. Un skill ce musai sa il adaug si eu la special talent
Anca  Ai nevoie probabil de niste casti mai puternice..ca sa o citam pe artista noastra autohtona, " cu castile pe cap merg singura pe tren ". Si mi-e si pohui ca vine controlorul


Tudum Tudum Tudum

Anca   Update..o data cu nasul a venit si o baba in compartiment...ma simt ca intr-in dulap pe roti umplut cu naftalina

Andrei  Ascult in flames fara casti volum maxim .. Ma simt marginalizat nu imi da nimeni atentie .. Dar il blestem pe copcholul ce poseda butonul cu un singur telefon caci spurcul dracos a urlat din strafundul vaginului Am ajuns La BUCUREEESTI !!
Andrei  Vezi tu Anca ..trebuie sa inveti sa iti controlezi puterile ..caci acel skil iti mananca multa chakra

Anca  Stii ca probabil discutia asta se va transfoma intr-un post pe blog?:)) eu am de suportat doar 1 h mirosul de naftalina...serios oamenii astia isi spala hainele cu naftalina????
Anca  Imi pare rau ca discutia se va finaliza relativ brusc...telefonul asta destept care se vrea a fi smartphone nu stie sa fie deloc econom

Andrei De aceea e bine sa ai un as in maneca .. Baterie rezerva ..cum am eu ..
Defat e invers Blogul s'a transformat in post pe discutie ..
Andrei  Nase : Si tu ai bilet ...?! (Sad face..nu are tigari)
Eu : ....da ...am bilet..

Anca   Si la mine s-a uitat stramb.ma intrebase daca merg la sinaia...nu de fapteeg la galati dar am considerat ca bilet pana la sinaia e de ajuns
Anca   Damn phone

Andrei  OWNED ! 
Anca 1 Nas 0 =))

Anca   Soon intru in zona fara semnal ca doar suntem i romania si nah...revin cu update cand ajung in civilizatie
Anca  Sper sa nu ma atace regina naftalinei in tunel..noroc ca macar avem becuri in tren


Andrei  Ma voi acoperi si eu cu plapuma universala invizibila .. Pocneste o planeta sa stiu ca esti tu


Tudum Tudum Tudum... un tren intra in tunel altul goneste nebun catre Bucuresti....
Anca  Am scapat cu viata din tunel.trenul opreste in predeal vagonul in care stau are vedere fix la panoul pe care scrie MARE "predeal" baba ma intreaba daca am ajuns in predeal...si apoi se intereseaza daca merg la galati...clar mi-a pus gand rau


Andrei =)) sfinte cacat ai langa tine o baba tiganca credincioasaAndrei Individul cu calculatorul mar inca foloseste priza


Anca   Naftalina era insuficienta baba s-a descaltat...spre norocul meu mai am doar 20 de min pana acasa
Anca   Si are sosete roz cu buline...am un zambet tamp pe fata.sper sa nu se prinda ca e din cauza ei

Suna telefonul babei, il cauta innebunita in geanta intr-un final il gaseste sub portofel:

Anca   Conversatie la tel :
Am trecut de azuga,mananc niste paine prajita..mai e o fata langa mine dar coboara la sinaia si mai e unu in fata....sa mancati si voi da? Da? Cum e fara mine acolo? Da..m-am descaltat..sa nu mai plangi.ai plans? Ai nevoie de odihna multa...hai ca mai vb pe traseu..nu mai plange casca ochii..aici e inchis e innorat asa..sa nu plangi..pupici...

Continua apoi sa mance bake rolls
Andrei  Am o tipa instabila emotional paralela cu locul meu ..detine aifon alb cu roz ..

Anca   Busteniiiiiii..inca 10 min...sfantu gogu sa m-ajute sa scap cu bine de baba...deja ma vad rapita....acum s-a urcat si o pustoaica in tren si ceva pustani cu bagaje


Andrei Simt un miros imputit .. Ma apropii de bucuresti ...
Update hopa si campul epic cu mult gunoi

Anca   Pustanii au mutat-o pe baba..si pe mine...baba sta in fata cu un tanar..il compatimesc
Anca   Astia sunt cercetasi nici nu au asezat bine bagajele si au inceput sa se joace nush ce....ce oameni..nasul are ipad are ochelari si sta cu el la un metru departareAnca  Am ajuns in sinaia...long live CFR


Andrei Cat stai ? Poate ajung si eu ..

Trenul opreste in Gara...baba ramane cu pustunal, cercetasii s-au apucat sa se joace..iar amicul nostru ajunge si el intr-un final in Bucuresti.